Din categoria…diverse

A devenit o reală obişnuinţă să aflăm vrute şi nevrute, iar la capitolul „diverse” mai adăugăm o filă şi de data aceasta tot sub lupa presei, politicienilor, serviciilor secrete şi nu în ultimul rând, a opiniei publice, la vechiul şi controversatul caz al utilizării cartelelor preplătite de telefonie mobilă.

Doar ce se mai liniştise presa europeană cu atentatele de la Paris şi, mai nou, cu cele de la Bruxelles, că cea dâmboviţeană s-a inflamat de la un nou fitil aruncat în botul (mini)jurnaliştilor de către serviciile secrete. Primul care pică în plasă este un crăpcean adevărat: Cioloş Dacian. Premier vestit (în Vest), cuminte (a se citi tăcut), la el pe moşie se trezeşte de curând să le spună microfoanelor cu buretele televiziunilor la purtător, că, vezi Doamne, atacurile teroriste din Europa – care au fost şi câte vor mai fi – au avut drept sprijin logistic, bietele SIM-uri reîncărcabile de pe la noi. Într-o primă fază ai crede că-i de bine. În sfârşit, se vorbeşte de România, de capacităţile sale de telecomunicaţii la liber, însă Dacianul ia partea serviciilor secrete şi propune o nouă formă de control, adică aceste pre-paid-uri să se vândă numai cu buletinul. În primul rând, un prim-ministru sănătos nu iese în faţa camerelor de televiziune să discute o astfel de chestiune, decât dacă vrea să fie scărmănat. O gafă crasă, cel puţin diplomatică, ce în mod normal, într-o ţară normală, nu ar fi rămas netaxată de opozanţi. După premier, ca ciupercile după ploaie au ieşit deontologii pe la posturile TV şi radio, ca să se bage în seamă şi cu acest subiect. „Să le desfiinţăm”, a zbierat PNL-istul Marius Obreja. Alţii, însă, au ales tonul mieros, caracteristic comunicatelor de presă ale SRI. Băieţii şi fetiţele de la televizor, au mimat pe acelaşi ton. Nu a existat canal media cu bătaie naţională, care să nu fi inclus în buletinele sale de ştiri poanta cu teroriştii şi cartelele preplătite „made în Romania”.

Dar să o luăm băbeşte, ca să ne dumirim niţel. A fost – cu ceva ani în urmă, un război în Golful Persic, adică Irak contra toţi. Au dat americanii buzna, vezi, Doamne, că Saddam avea arme chimice şi atomice… Sigur că da, ştim cu toţii că Saddam Hussein a fost ucis, arme chimice, bacteriologice şi nucleare nu s-au găsit, a urmat montarea unui regim pro-occidental la Bagdad, însă în luptele care s-au dus pe acest front (scuzaţi, teatru de operaţiuni, cum se spune la NATO), au existat referiri la România, prin faptul că o parte din armamentul ce-l posedau adepţii şi combatanţii pro Saddam, era fabricat la Cugir. Nu cunoaştem amănuntele tehnice, militare, comerciale ce derivă din tranzacţiile cu armament, lucruri care nu ajung în gura presei şi care nici nu fac obiectul ştirilor televiziunilor în nicio ţară cu pretenţii, însă ştim că, şi dacă ar fi fost aşa, ţara noastră nu ar fi trebuit să se simtă cu ceva vinovată. Armele sunt fabricate pentru a fi folosite nu numai de către armatele statelor unde sunt produse, ci şi de alte state, partenere sau nu la diversele alianţe militare, economice sau politice. Nu se contestă că respectivele arme au ajuns sau nu pe căi legitime sau ilegitime, ci faptul că, precum o ironie a sorţii, împotriva coaliţiei internaţionale – din care a făcut parte la conflictul din Irak şi România – s-a tras cu acest armament. Cu alte cuvinte, asupra militarilor români din Irak s-a tras cu PM-urile fabricate la noi. Dacă ele, armele, au fost sau nu eficiente, nu am aflat, şi cu siguranţă că astfel de informaţii nu vor răsufla prea curând în presă, dar cu siguranţă cel care a lansat în spaţiul public această informaţie, a urmărit un scop precis, de discreditare. Românul trebuie să ştie că Irakul lui Saddam Hussein nu s-a aprovizionat numai din ţara noastră cu arme, ci a cumpărat şi din alte state de pe vremurile acelea socialiste, dar şi de la producători din Vest. Luptele dintre şiiţi şi suniţi, cele care au declanşat în anii ’80 războiul dintre Iran şi Irak s-au dus cu armament provenit atât din spaţiul NATO, cât şi din state membre ale Tratatului de la Varşovia. Pentru cei interesaţi, internetul este plin de informaţii cu privire la ceea ce s-a întâmplat între 1980 şi 1988, perioadă în care a avut loc sângerosul conflict armat. Dar nu asta am vrut să punctez, ci faptul că dacă aceste arme nu ar fi fost apreciate, cu siguranţă nu şi-ar mai fi găsit rostul în dotarea unor armate. Şi pentru că tot am vorbit de Irak, acum, după „eliberare”, armata cea nouă s-a înzestrat cu armament inclusiv din România. Ce concluzie tragem de aici? Vorbim de un troc al autorităţilor irakiene proaspăt investite în funcţie, sau pur şi simplu preţul/calitatea armamentului românesc este pe măsura aşteptărilor? Armele de la Cugir sunt şi în dotarea trupelor afgane, dar şi a celor nord-coreene. Asta nu înseamnă că dacă mâine Kim Jong-un, în nebunia sa, porneşte un război contra lumii civilizate, România trebuie să ruşineze la aflarea veştii.

Din punctul meu de vedere, există similitudini între încercările de a antrena ţara noastră în diversele conflicte de pe plan mondial, chiar dacă sub o formă voalată, şi revenind la subiectul cartelelor telefonice mobile, vă spun că nu am găsit niciun subiect pe această temă în presa on-line occidentală, tocmai de aceea accentuez ideea, potrivit căreia şi acest subiect este unul fabricat la şcoala de contrainformaţii românească, o încercare – ca şi altele – profitând de diversele evenimente cu impact la public, pentru ca serviciile secrete româneşti să impună un control din ce în ce mai sever asupra cetăţenilor, sub masca, aproape culmea, de protejare a acestora. Dacă aşa-numita lege „Big-brother” nu a avut sorţi de izbândă într-o fază incipientă, înmulţirea evenimentelor nedorite din Europa, poate genera, la un moment dat, profitând nu numai de conjunctură, ci şi de sprijinul politic de interes reciproc, invocarea majoră a unui astfel de proiect legislativ, care să fie şi votat, eventual – poate şi implementat – printr-o acţiune sub formă de ordonanţă de urgenţă.

Dreptul românului la libertate a fost câştigat cu sânge în 1989, iar îngrădirea libertăţilor nu ar trebui să fie la dispoziţia doar a politicienilor, mânaţi din faţă de interesele de partid, în an electoral, fie pe la spate – prin şantaj – de către serviciile secrete. Dacă în ţara aceasta, cel puţin în ultimii ani, e ceva care mişcă în adevăratul sens al cuvântului, este justiţia. Justiţia ca instituţie, nu ca oameni. 100 dintre aleşi au dosare de cercetare, miniştri, foşti miniştri, foşti şefi de servicii secrete şi mai puţin secrete ale statului sunt şi ei în colimatorul cercetărilor. Faptul că ne sunt ascultate şi înregistrate convorbirile telefonice, monitorizat întreg traficul de pe internet este deja un semnal de alarmă faţă de îngrădirea şi încălcarea spaţiului intim. Camerele video au împânzit drumurile, oraşele, însă aceste lucruri nu ne fac mai siguri în faţa unor atentate teroriste. Ce-ar fi fost ca ştirea cu cartelele de telefon româneşti folosite în spaţii sensibile ale lumii ar fi sunat cam aşa: teroriştii de săptămâna trecută din Bruxelles s-au coordonat, în îndeplinirea planului lor, folosindu-se de telefoane marca Samsung, model S6 Edge, sau pentru o comunicare sigură, facilă s-au ajutat de ipod-uri, ori s-au conectat la internet, prin reţeaua nu ştiu care. Ce mai trebuie să aflăm? Că purtau şosete fabricate la Cisnădie? Că mergeau cu Dacia la moschee sau că, în drumul lor, dintre Orient spre Occident, au survolat spaţiul nostru aerian? Cred că e de domeniul ridicolului şi nicio Curte Constituţională nu poate să accepte astfel de gogomănii.

Plecând de la premise greşite şi raţionamentul nu poate fi decât o eroare. Ce îl împiedică pe un român, care astăzi ar cumpăra 10 cartele telefonice cu buletinul, să le vândă mai departe unor terţi? S-a spus că respectivele SIM-uri reîncărcabile au fost furate? Nu! Ele au fost achiziţionate în mod legal şi folosite cu simţ de răspundere, în sensul că după fiecare convorbire, acestea au fost aruncate – probabil – la coş, cu tot cu terminal şi sub nicio formă reîncărcate, aşa cum ne-a explicat acum două seri, la TV, Monica Macovei. Apoi, nu este România singura ţară din lume care vinde aceste dispozitive la liber. Cu ce ar fi mai bună o cartelă telefonică românească?

Asocierea terorismului cu România nu are doar un caracter discreţionar, ci reprezintă, cu siguranţă, motivul pentru aplicarea unui nou set de îngrădiri ale libertăţilor câştigate cu greu în 1989. Cred acest lucru şi din felul în care a fost pusă problema. Mai toate televiziunile româneşti au prezentat aşa-numita ştire din perspectiva unui fapt care trebuie şi împlinit, ca şi cum ar fi o condiţie obligatorie dacă vrem să nu mai auzim de terorism, cel puţin în Europa, dacă nu chiar, în întreaga lume. Şi, în mod reflexiv îmi vine în mine o nouă întrebare: ce ne-ar mai fi propus serviciile secrete româneşti, dacă unul dintre teroriştii kamikaze ar fi fost de pe la noi?

Sunt de părere că terorismul nu se combate cumpărând cartele telefonice cu buletinul sau pur şi simplu renunţarea la ele. Nicio măsură de acest gen, de îngrădire a unor libertăţi specifice lumii civilizate, nu vor duce la stoparea, la eradicarea terorismului, pentru că, de fiecare dată se vor găsi circumstanţele favorabile pentru ca aceşti asasini să-şi ducă la bun sfârşit planul. Viaţa normală, viaţa sub forma traiului occidental, nu trebuie să suporte cu fiecare atentat amputări ale libertăţilor. Terorismul nu se poate combate decât prin educaţie, pentru că, altfel, o să ajungem în faza în care ne vom închide singuri, de teamă şi datorită imbecilităţii.

Cu titluri de genul „Ameninţări de pe cartele româneşti” e simplu să sminteşti minţile, şi aşa plecate cu pluta ale omului de rând, însă când tu, ditamai prim-ministrul apari în faţa televizoarelor şi spui o asemenea prostie, să te audă şi Europa şi să-ţi faci de râs propriul popor, e o cale lungă. Din punctul meu de vedere, Cioloş a vorbit exact în momentul în care trebuia să tacă mâlc, pentru că, se ştie, problema teroristă este una foarte acută şi delicată totodată, care solicită atenţie şi discreţie din partea autorităţilor. Acest comportament mă duce cu gândul că informaţia a fost primită de la SRI şi, pentru că premierul s-a scăpat la presă, a venit şi Serviciul Român cu un comunicat, ca să-i mai dreagă tâmpenia. La ce să ne aşteptăm în următoarele zile? La vânzări record pentru cartelele pre-paid la liber?

Din povestea asta, ies câştigătoare, cel puţin pentru moment, firmele de telefonie mobilă. Li se face reclamă gratuită la greu, pentru că peste tot în presă se spune „cartele” şi nu „cartela” unui anumit furnizor de servicii mobile de date şi voce. Din comunicatul SRI, din care citez: „Investigația privește inclusiv posibilitatea utilizării unor astfel de cartele în atentatele din Europa. De altfel, informații recente indică lansarea de amenințări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o țară europeană de pe astfel de cartele”, se poate desprinde clar ideea, potrivit căreia, nu se incriminează direct furnizorii de telefonie. Cert este că, cel puţin până astăzi, nu am aflat de nicio reacţie oficială din partea companiilor de telefonie mobilă care operează în România. Era de văzut şi punctul lor de vedere, dar dacă revin la ideea prezentată mai sus, este clar că aceste firme, care urmăresc în primul rând profitul financiar, nu au decât să se bucure de faptul că produsele şi serviciile lor sunt utilizate şi dincolo de graniţele ţării, însă, tot din comunicatul SRI aflăm că: „În România, indivizi afiliaţi organizaţiilor teroriste au folosit cartele pre-pay pentru comunicare în exterior”, adică s-a vorbit la telefon, dar nu cum s-a zis iniţial la televizor.

Nebunia cartelelor a tulburat minţile românilor foarte mult. Presa scrisă s-a „autosesizat” din oficiu şi a început propria investigaţie, cu privire la ortografierea corectă a termenului împrumutat din engleză: pre-paid, care, la noi, a luat şi alte forme: prepaid, pre-pay, prepay. Posibil ca, într-un deceniu de cercetări riguroase, lingviştii de la noi şi de aiurea, să ajungă la o concluzie serioasă cu privire la aspectele utilizării corecte a cuvintelor de împrumut din limba română, terorizată la propriu, de multă vreme, de neologismele vieţii capitaliste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *