Ministere, ministere…

Românii, campioni europeni – de departe – la studii universitare şi postuniversitare, sătui de atât de multe titluri, caută acum să le dea înapoi. Pesemne nu există o lege prin care să le vândă, că altfel cu siguranţă ar fi existat o piaţă şi pentru aşa ceva. Precum tratatele Uniunii Europene, în care nu se găseşte nicio referire la statele care doresc să părăsească spaţiul comunitar, ci doar la cele care aderă, aşa şi în ţărişoara asta carpato-danubiano-pontică, nu există vreun stabiliment care să permită vreunui posesor de drept ştiinţific, să renunţe la titlu.

Pierderea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, anul trecut, avea să aducă după sine o serie întreagă de alte insuccese pentru premierul încă în exerciţiul funcţiunii. Printre acestea se numără şi cererea – de la hilar la bizar – de renunţare la doctoratul obţinut în 2003, devenit un motiv serios de dezbatere publică şi academică din timpul campaniei electorale. Judecând în toate pretenţiile intelectuale, nu găsim o logică întru renunţarea la un asemenea titlu şi nici istoria nu aduce în prim plan vreo altă poveste asemănătoare. Dar pentru că a venit de la primul ministru, modificarea, la sfârşitul lui 2014, prin Ordonanţă de Urgenţă a Legii învăţământului, a devenit realitate şi lasă loc – de acum încolo – oricăruia dintre posesorii de titluri ştiinţifice, să renunţe la acestea.

De ce nu s-a întâmplat asta până acum? Păi e simplu! Obţinerea doctoratului nu este o joacă, ci o activitate care implică foarte mult efort intelectual şi timp. De aceeaşi părere sunt toţi posesorii acestor titluri, referindu-mă la cei care şi le-au obţinut în urma unor teze marcă proprie, iar renunţarea lui Victor Ponta nu reprezintă altceva decât dovada elocventă a faptului că titlulul nu i-a revenit pe criterii de competenţă, ci doar pe influenţă politică.

Actualul Ministrul al Educației, Sorin Câmpeau, este bucuros nevoie mare de ordonanţă,  că mandatul îi conferă posibilitatea de a închide orice speculaţie pe tema aceasta, temă ajunsă aproape ordine de zi în presă, de când cu campania electorală mai sus amintită. Acum să te ţii val de cereri, prin care se solicită renunţarea la titlu…!?!

De la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR), vine următoarea notă: „Studenţii sunt consternaţi de modul total nedemocratic şi lipsit de responsabilitate în care Guvernul alege să trateze sistemul educaţional din România, în contextul în care trecem prin al treilea an consecutiv în care este emisă o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale (după OUG 92/2012 – în vigoare de la 19 decembrie 2012 şi 117/2013 – în vigoare de la 30 decembrie 2013) la final de an, în timpul vacanţei de iarnă, fără o consultare prealabilă cu actorii din sistem.” E dureros să afli în ţărişoara asta avem studenţi consternaţi – şi nu numai unii, ci chiar toţi – cum aflăm din citatul de mai sus. Exagerarea devine un fapt cotidian, dacă e să privim la modul superficial, dar la modul cel mai serios e chiar motiv major de îngrijorare, pentru că, săracii stundenţi, tot ceea au acum în gând nu e decât să se alinieze acestui “al treilea an” şi imediat după obţinerea licenţei să meargă mai departe spre masterate şi doctorate, pe care, conform ordonanţei de Crăciun, să le poată retrage ulterior. Deşi sună mioritic, sacrificiul sună a munca lui Dorel, trasă în varianta intelectuală. Că Guvernul nu s-a consultat şi cu studenţii, chiar nu văd legătura. Aaaa… cu actualii candidaţi înscrişi la doctorate, daaa… dar asta e altceva. E ca şi cum ai vrea să modifici o chestie la clasa a IX-a şi-ţi sar pe cap ţâncii de la a V-a.

Dar nu aceasta e dezbaterea, ci ministerul. Acum câteva zile s-a făcut rocada. Sorin Câmpeanu i-a luat locul altui necunoscut şi anume Mihnea Costoiu. Acesta, prin grija deosebită cu care şi-a făcut datoria în epoca tabletelor şi a abecedarelor invizibile s-a prezentat la discursul de predare a mandatului cu ceauşismele de rigoare. „Am un mare regreut că nu am reuşit să fac Muzeul Ştiinţei. Pentru că nu este un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, ci un muzeu interactiv care se adresează, deopotrivă, copiilor, elevilor şi studenţilor. Dar, în ceea ce priveşte învăţământul şi cercetarea, putem spune că progresele sunt majore”. Nu de puţine ori am afirmat faptul că funcţia te tâmpeşte pur şi simplu. Dacă nu aş fi spus mai sus că vorbim de anonimul Mihnea Costoiu, cu siguranţă citatul ar fi părut scos din contextul unei persoane foarte responsabile, ministru într-o ţară cu adevărat europeană. Păi, bine, mă, Mihnea, ai un regret… pe care nu ştiu cine-l regretă! Dacă tu crezi că “progresele” învăţământului sunt atât de evidente, înseamnă că nici măcar nu mai are vreun sens să te zbaţi pentru abcedarele alea electronice. În ce ţară de pe planeta asta ai mai văzut tu să înceapă şcoala şi elevii să nu aibă manuale? Nu, nu căuta în Europa… e muncă inutilă, să fii sigur de asta. Mai cu seamă că nici în Africa, sau în zonele de conflict militar nu este aşa. România este o ţară atipică, de aceea se întâmplă astfel de chestii, unice pot spune. Că tu ai nişte probleme de “muzeu” e lesne de înţeles, dar mă doare lipsa de reacţie fermă a cadrelor didactice care au permis intrarea în unităţile de învăţământ a elevilor, chiar dacă ştiau că manualele nu sunt gata. Să-ţi exerciţi meseria fără obiectul muncii, îmi este greu să cred că e cu putinţă. Şi e dureros pentru cei ce se află la catedră din vocaţie, sau, în fine, zice-se din vocaţie, pentru că din moment ce mergi doar la serviciu şi crezi că responsabilitatea cu manualul e doar apanajul ministerului incompetent, atunci e clar că nu mai putem vorbi de aşa ceva.

Revenind la noul ministru, acesta a afirmat faptul că Religia, ca materie obligatorie în prezent, va deveni opţională din toamnă, imediat ce va începe noul an şcolar. În acest fel şcoala românească s-a aliniat ţărilor unde Dumnezeu este pe locul II, iar Darwin pe primul. Nu că ar fi o problemă spinoasă, dar derapajele şcolii româneşti sunt evidente, iar cum valorile morale creştine nu mai reprezintă o condiţie sine qua non pentru conducători de mai bine de jumătate de secol, de ce-ar mai fi şi pentru elevi!?! Dar am o întrebare, cine ştie, poate noul ministru va şti să răspundă la ea: unde vor fi elevii a căror opţiune este “nu religie”? Profesorii au datoria să fie la clase, cu cei ce vor să studieze, iar elevii ce nu vor dori ora de religie, unde se vor duce? În grija cui vor sta în acel interval de timp? Bine, e o întrebare pur tehnică a cărei rezolvare nu priveşte ministerul, ci tot pe pârliţii de directoraşi ai unităţilor de învăţământ. De şi-ar bate capul un ministru cu aşa ceva, în loc să se concentreze pe… muzeu!

Nu ar fi ceva ieşit din comun ca în locul profesorilor de religie şi a preoţilor care vor mai susţine încă un semestru această materie, să găsim poliţişti şi judecători, dornici să-şi exercite şi “calităţile” pedagogice, în aşa-numita materie Educaţie juridică. La ce val de violenţă verbală şi fizică există în prezent prin şcoala românească, nu ar fi de mirare şi aşa ceva. Oricum, mandatul lui Câmpeanu se anunţă de scurtă durată şi asta nu pentru că băiatul nu ar şti ce are de făcut, ci pentru că pur şi simplu a devenit o modă remanierea guvernamentală. După eşecul “roş-abilor” trandafiri, “gălbejiţii” liberari coc o nouă guvernare, ca pretext pentru buna înţelegere înce cele două mari instituţii ale statului: Parlament şi Preşedinţie. Să sperăm că la finele mandatului său, indiferent când se va întâmpla acest lucru, actualul mistru va fi în stare să afirme – fie şi ca o glumă – că în sfârşit, şcoala românească are abecedar. Restul problemelor, deja ţin de… “Muzeul Ştiinţei”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *