Oamenii pot construi o societate caritabila

Teodora Ilie este o persoană cu un suflet mare și cu o dăruire pentru societate mai rar întâlnită. Este un model de urmat pentru tinerii de azi dar și unul de adoptat de către adulți.

Este președinte al Organizației pentru Copii și Adulți cu Nevoi Speciale TREBUIE! – filiala Brăila și am invitat-o să ne împărtășească opinii despre actul de a dărui, opinii care sunt veritabile lecții despre caritate.

Stimată doamnă, ce este caritatea din punctul dumneavoastră de vedere și ce forme îmbracă aceasta în societatea modernă?

Îmi place foarte mult felul în care Mircea Eliade definește caritatea, ca  o neobosită justificare a bucuriei existenței, legând, astfel,faptele bune realizate în beneficiul altora de starea de bucurie pe care o trăiești, tu, cel care oferi. Continuând cu vorbe înțelepte aș adăuga că atunci când cineva se află jos în lumea aceasta, un gram de ajutor face mai mult decât un kilogram de predică, așa cum spune  Edward George Bulwer-Lytton.

M-am gândit la aceste cuvinte deorece am observat că în România ultimilor 25 de ani predica, sub forma modernă a consilierii, a câștigat teren în fața acțiunii directe, în fața faptelor concrete. De exemplu, ce credeți că ar ajuta mai mult o familie care are în grijă o persoană adultă cu dizabilități intelectuale: un program de consiliere sau accesul direct la un serviciu social de integrare? Sute de milioane de euro, bani europeni, s-au cheltuit pe programe de consiliere! Mă întreb mereu câte centre de zi, câte unități sau locuințe protejate, câte cămine de bătrâni, câte școli, spitate sau grădinițe s-ar fi construit ?

Ca manifestare a ei, caritatea se traduce prin a dărui sau a ajuta pe celălalt. Dacă ar fi să abordăm problema în general, orice ajutor este bine venit, de la un zâmbet, o vorbă bună până la o faptă. Dar acestea sunt mici accente pentru a da o culoare vieții de zi cu zi. Pentru a schimba lucrurile e nevoie de mult mai mult. Te duci la o familie săracă, vezi că are foarte mulți copii, copii ce nu pot merge la școală, copii flămânzi. Preotul, le spune o vorbă bună. Învățătoarea le spune o poveste. Vecinii le dau o farfurie de mâncare. Unii le oferă un colet cu haine. Acestea sunt forme ale carității. Şi totuși, lucrurile de acest gen nu le schimbă viața  în bine pe termen lung. În caritate trebuie să colectezi de la mulți câte puțin, ca să obții schimbarea. Nu poți obliga pe un om care este foarte bogat să facă numai el acte de caritate, pentru că nu ar acoperi toate nevoile. Colecta trebuie să-i responsabilizeze pe toți deorece toată lumea poate dărui.

Noi, românii, așteptăm să vină cineva să facă o minune. Cei mai mulţi dintre noi consideră că ar trebui  să facă acte de caritate  cei cu bani, ONG-urile, străinii, să o facă cineva. Dar acțiunea trebuie să înceapă de la fiecare. Există o mare neîncredere, sădită de-a lungul anilor faţă de ONG-uri; că banii nu ajung acolo unde ar trebui, astfel încât,  foarte mulți oameni vin la Trebuie! și spun că vor să dea ei cu mâna lor câte ceva copiilor, să se asigure că este primit. Eu accept și această formă de caritate. Dar, mă întreb, după 18 ani de existență a Organizației Trebuie!, oare nu  am dovedit că dorim să oferim o viaţă mai bună copiilor noştri? Pe de altă parte, este bine că se întâmplă astfel de lucruri, este bine că oamenii vor să vadă ce facem.

Exemple ale carității în România sunt vizibile la nivelul bisericilor sub forma cantinelor sociale, ajutoarelor individuale care se duc către oamenii săraci. Mai există câteva servicii sociale în sprijinul bătrânilor sau copiilor fără părinți oferite de biserică. Dar eu cred că nu este suficient, eu cred că lucrurile se vor schimba în societate doar atunci când sistemul de asitență socială, cel educațional și cel de sănătate vor funcționa optim, iar caritatea va aduce o plusvaloare, peste ceea ce trebuie  să ofere sistemul. În momentul de față sistemul de servicii sociale nu funcționează la parametrii optimi. Noi suntem sub standardele de calitate. Nevoia este mult mai mare decât oferta de servicii sociale iar caritatea nu poate fi soluţia.

Ce rol joacă caritatea în lume? Cum ar arăta societatea fără actele de caritate din partea celorlalți? Există societăți care au o cultură a carității?

Caritatea a schimbat și schimbă lumea în bine. A schimbat destine de oameni dar și de comunități. Unii oameni se implică în acte de caritate pentru avantaje fiscale, alții pentru că așa simt. Eu mă consider fericită pentru că am cunoscut  oameni cu adevărat buni care fac fapte bune cu toată convingerea, care gândesc la binele celui de lângă ei și dimineața și la prânz și seara. Sunt oameni care știu să trăiască frumos și să construiască în jurul lor o lume frumoasă. I-am cunoscut atât în România cât şi în alte tări. Nici nu vă imaginați cât bine îți face doar un simplu dialog cu aceștia.

M-au schimbat foarte mult partenerii noștri din Germania. Oamenii pe care i-am întâlnit la Christophorus Werk sunt caritabili pur și simplu. Oamenii sunt cei care construiesc o societate caritabilă. Am văzut cum copiii  sunt  învățați să fie caritabili de mici. La evenimentele caritabile la care am participat am întâlnit familii întregi. Când directorul vine cu soția și cu toți cei 4 copii la un astfel de eveniment nu mai e nevoie să te întrebi de ce acolo se poate.

Eu cred în principiul că fiecare trebuie să contribuie cu puțin. Nu doar cei bogați trebuie să fie caritabili. Așa cum am spus-o și în mesajul evenimentului nostru caritabil, noi nu putem schimba singuri o lume dar putem schimba lumea cuiva – dacă acționăm, evident.

Dacă există societăți care au o cultură a carității ? Mă gândesc la Germania deorece cunosc modelul lor. Acolo, cu adevărat, oamenii sunt caritabili. Îi vezi, de la copii până la adulți, că vor să facă ceva pentru cineva. Sunt trei elemente care îi fac să devină caritabili: educația în școală, educația religioasă și modelele. La ei copii învață din școală că trebuie să dăruiască. De acolo pornește totul. Am fost la evenimente în Germania la care toate persoanele din bord veneau cu familiile lor. Copiii erau îndemnaţi să  pună bani în urnă. Anul acesta copiii angajaților au făcut colectă pentru TREBUIE!

Care sunt elementele specifice ale carității în Brăila, așa cum le-ați perceput de-a lungul activității dumneavoatră?

În Brăila bate o  inimă  a carității  care poate fi auzită doar de unii. Când vorbesc, în general, de spiritul trecut al  carității la Brăila mă gândesc automat la Nedelcu Chercea și cred că asta spune totul despre caritatea brăileană. Este în gena noastră dar cineva trebuie să o descopere. Poate o va face TREBUIE!, de ce nu? Evenimentul Magic de Crăciun a coagulat atâtea inimi caritabile încât am convingerea că există multă disponibilitate de a ajuta  în inima brăilenilor.

Ce îi motivează pe oameni către un act caritabil?

În primul rând există oameni buni la suflet, pur şi simplu. Aceştia oferă oricum. Săraci sau bogaţi, cu o  condiție mai modestă sau cu mulţi bani, ei dau pentru că așa sunt construiți. Sunt oameni care nu stau nici un pic pe gânduri când trebuie să ofere un ajutor, să aparticipe la o colectă, să trimită un sms – sunt oameni care o fac instantaneu, din inimă și nu se gândesc la ce se întâmplă după ce oferă. Sunt doar sensibili la problemele celorlalți. Sunt generoşi , nobili dar mai ales sunt  niște oameni frumoși.

Alții poate că au o experiență personală și simt că trebuie să facă ceva înțelegând să se alăture unor cauze. Apoi, mai există profesioniștii care reușesc să-i determine pe oameni, sau pe cei din companii să-și manifeste spiritul caritabil. La companii caritatea se numește responsabilitate socială – este de fapt  o formă de manifestare a carității,  profesionalizată.

Cine are nevoie de acte de caritate?

Toți. Unii mai mult, alții mai puțin, în diferite etape ale existenței lor. Și săracul și bogatul sunt egali în fața bolii, a necazurilor, a primejdiilor, a războiului. Viața m-a învățat că omul este o ființă extrem de fragilă. E important să înțelegem acest lucru și să acționăm în consecință pentru că omul este cea mai importantă resursă a unei comunități.

Cum putem dezvolta la cei din jur dorința de a se alătura celorlalți prin acte caritabile?

Nu știu… Mi-aș dori ca oamenii care ne conduc, oamenii publici, VIP-urile, media să ofere modele de caritate. Sunt profesor și constat că spiritul generozității, spiritul voluntariatului, al faptelor bune scade de la o generație la alta. Ar trebui să ne îngrijoreze acest lucru, pentru că banii sunt necesari dar nu reprezintă totul.  Trebuie să înțelegem, noi, ca adulți, și să-i învățăm pe copii că felul în care sunt cheltuiți banii e important în viață. Banii pot fi ascunși, depozitați sau  folosiți pentru fapte rele. Nu acești bani sunt valoroși, valoroși sunt doar banii care nasc binele în viața fiecăruia sau a comunității.

Cred în puterea educației  în școală. Cred că pilonii ce susţin caritatea  sunt  școala, biserica și modelul oferit. Când o să văd un primar sau un senator că participă într-un scaun cu rotile la un marș al persoanelor cu dizabilități, încercând să simtă măcar o zi cât de greu este să treci de barierele spaţiului public neaccesibilizat, când o să văd că directorii de şcoli vor accepta fără rezerve un copil cu dizabilităţi în şcoală poate atunci toleranţa şi caritatea va fi prezentă în comunitate şi nu va fi nevoie să o dezvoltăm, iar lumea noastră sigur va fi mai bună pentru toţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *